Articole

Omul ca un fulg de zăpadă

Occidentalii și musulmanii, sărăcia și prostia, creația și emoția, viața și zăpada.

Mai mult de jumătate de an mi-a luat ca să termin de citit cartea ”Zăpada”, scrisă de Orhan Pamuk, scriitorul de origine turcă, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2006. M-a intrigat titlul, recomandările și experiența unei lecturi non-balcanice. Cu toate că lecturasem anterior două cărți scrise de Parinoush Saniee, acest roman mi-a deschis o nouă perspectivă asupra lumii musulmane și confictului de valori, specific acestui tip de religie.

Autorul descrie frământările interioare ale tinerilor islamiști din orașul Kars, trasând cele mai importante întrebări ale lumii occidentale: Există în Europa un alt Allah? Sunt sinucigașii niște păcătoși? Dacă Allah există, ce tâlc au nenumăratele suferințe îndurate de cei sărmani? Iertați-mă, dumneavostră sunteți ateu?

Un răspuns plauzibil ar putea fi și afirmația lui Lacivert (militantul islamic, căutat de autorități pentru câteva asasinate): ”Nu sărăcia ne face să fim atât de legați de Allahul nostru, cum cred occidentalii, ci faptul că suntem nespus de curioși să aflăm care ne este rostul pe lumea aceasta și ce se va petrece pe lumea cealaltă”. Un alt punct de vedere, foarte interesant, este relatat de un tânăr islamist: ”Cea mai mare eroare a umanității decurge din faptul că sărăcia și prostia sunt confundate mereu una cu alta. Săracii au parte de cunoaștere, de umanitate de inteligență, de suflet. Dacă muncitorii imigranți proveniți din rândurile unei nații sărace fac curat pe jos și lucrează în cele mai groaznice locuri, occidentalul îi disprețuiește instinctiv. Se gândește că este atât de nevoiașă tocmai pentru că aparține unei nații neghioabe”. Sunt foarte interesante discuțiile în jurul acestui subiect, mai ales ardoarea și neliniștea tinerilor islamiști de a-și arăta devotamentul față de religia lor…

Poetul Ka, personajul principal al acestei cărți poate fi numit un ”tocător”  de stări, situații și sentimente, deoarece cititorul intră în esența lucrurilor numai după ce poetul trece prin mintea sa tot ce se întâmplă în Kars, implicit în carte. Miezul acestei povești este dezvăluit chiar de autor care se întreabă în ce măsură putem înțelege suferința și dragostea altuia? A înțelege înseamnă a fi capabil să te pui în locul celuilalt? Dacă ar fi așa, probabil că ar fi mai puțină sărăcie, violență și suferință umană. Personajul principal recunoaște că toată viața sa s-a simțit ca un animal rănit, având un sentiment adânc de suferință și deznădejde.

Fiecare om trebuie să aibă un fulg de zăpadă – această afirmația mi-a plăcut cel mai mult, la fel ca și descrierea vieții fulgului de nea. Între ființele omenești și fulgii de zăpadă există o legătură. Fulgul, în formă hexagonală, ar reprezenta harta lăuntrică a existenței unui om. Astfel, brațele fulgului sunt asociate cu funcțiile intelectuale ale unui om: cunoașterea, imaginația, eul și imaginea personală, rațiunea și memoria. Desenând acest fulg, poetul și-a descris experiențele personale și stările emoționale prin care a trecut, care de altfel l-au inspirat la scrierea poeziilor. Dacă ar fi să facem fiecare câte un fulg de zăpadă, ce formă ar avea? Câte brațe? Unde am pune dragostea și invidia? Deznădejdea și prietenia? Fericirea și visurile?

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Close
Back to top button
Close